Primele cămine de ucenici din București

 Primele cămine de ucenici din București

 Articol de Oana Marinache

Istoria căminelor de ucenici bucureștene începe cu o inițiativă privată, a Societății Atelierele Naționale Industria Lemnului și a Fierului SA, reprezentată de generalul Ion Manolescu, președinte și Ion I.Niculescu, administrator delegat. Printre acționari găsim nume célèbre: ing. Carlo Pedrazzoli, C.Angelescu, Iorgu C. Steriu, Al.Niculescu-Duvăz, arh.Victor Gh. Ștefănescu. Presupunem că ele au fost realizate de arhitectul Achile Ghiaciu, a cărui semnătură este regăsită pe planurile de situație. Terenurile fuseseră achiziționate în intervalul 1905-1919. În 13 noiembrie 1926 Societatea redacta un memoriu către Ministrul Muncii în care preciza: „În cartierul industrial cel mai populat, în str. Campoduci No.49, societatea noastră posedă un imobil având terenul de circa 1500 m.p. și clădirea de circa 1500 m.p. care pot fi utilizate imediat.

Acest imobil se pretează la un cămin de ucenici, care este foarte necesar în această parte a Capitalei și îl oferim spre vînzare cu prețul de 6500000 lei făcând condițiuni avantajoase de plată.
Imobilul este situat la o distanță de 150 m. de tramvaiul electric și în apropriere de toate atelierele mari metalurgice cum și de toate fabricele de tăbăcărie și industria alimentară.

Alăturat tot de acest imobil Eforia ucenicilor din industria grafică a cumpărat tot de la Societatea noastră pentru instalarea unui cămin, o parte din acest imobil, astfel că s'ar putea centraliza din punct de vedere al educației și gospodăriei ucenicilor, administrația acestor căminuri.” (S.A.N.I.C., Fond M.M.S.O.S., dosar 267/1926, f.3)

Ulterior datei de 1 aprilie 1927 aici au fost amenajate de către autorități primele două cămine de ucenici din domeniul artelor grafice, în clădiri existente, achiziționate special de Ministerul Muncii în 1926-1927. Adresele clădirilor erau în fostul cartier industrial din zona Dudești, în fostele str. Campoduci/G.Ionescu-Gion nr. 47/49 și ulterior în str. Anastase Panu 41/43 (dispărute astăzi).

După evaluarea arh. Ștefan Iofciu și referatul avocatului St.Ionescu-Noa, clădirile au intrat în administrarea Direcției Meseriilor și Învățământului Muncitoresc, care își avea sediul pe atunci în stradela general Lahovary 7 și era condusă de inginerul Stavri Cunescu; plata de 6 milioane s-a făcut în tranșe, existînd un privilegiu din 1919 la Societatea Creditul Funciar Urban care preluase fosta proprietate Golda Schwartz pentru neplata ratelor.

Clădirile numerotate de la A la H avuseseră funcția de ateliere, săli de mașini, motoare, șopron iar terenul total era de 3439 m.p. Într-un referat din decembrie 1926 al lui Cunescu se menționa achiziția unui singur cămin în Râmnicu Vâlcea, anterior celor din București și existența în capitală doar a unui alt cămin, probabil particular și neîncăpător, anterior celor amenajate de Minister.

După un an de activitate, cererea țăranilor pentru găzduirea copiilor lor fiind extrem de mare, se fac investiții de către Minister pentru extinderea spațiilor de cazare. În aceste lucrări au fost implicați arhitecții C.D.Dobrescu și Ștefan Iofciu, fiind cheltuiți 950000 lei pentru amenajarea unei aripi pentru dormitoarele căminului și a Școlii de ucenici. (dosar 95/1927) Deci în această fază, funcțiunea principală era cea de găzduire. În 1928 arh. Șt.Iofciu a întocmit devizul pentru reparații la fațade, ele fiind executate de antreprenorul I.Nițescu. Deja procedurile se realizează prin comisii de recepție a lucrărilor (arh.C.D.Dobrescu și Șt.Iofciu), percepându-se garanții pentru situații neprevăzute. (dosar 96/1927)

În toamna lui 1929 se duc tratative cu Eforia Școalei și Căminului de ucenici tipografici pentru preluarea – sub forma unei donații de 2 milioane lei - de către Minister și a proprietății acestora din str.Anastasie Panu nr. 41. Președintele Eforiei la acea dată era Alexandru Nicolescu-Duvăz iar vice-președinte Carol Rasidescu și dețineau proprietatea din 1926 însă întâmpinau cheltuieli neprevăzute cu achiziția de mașini tipografice. (dosar 101/1928)

În martie 1943 erau adăpostiți aici 129 de ucenici. Serviciul Tehnic realiza o evaluare a proprietăților private învecinate în vederea extinderii.  Strada Campoduci era redenumită la acea dată Alexandru Moruzzi voevod. (dosar 96/1942)

În anii '40 Casele Naționale își desfășurau întâlnirile în Calea Victoriei nr. 52.