Asociația Istoria Artei are plăcerea să anunțe penultima conferința publică din cadrul proiectului de cercetare ” Arhiva de arhitectură: căminele interbelice”. Invitatul special al evenimentului din 4 iunie este arhitectul Mădălin Ghigeanu, pasionat colecționar și salvator de arhive de arhitectură și bibliofil, studiază perioada interbelică, cunoscută în România pentru varietatea orientărilor şi versatilitatea stilistică a arhitecţilor. Cercetarea sa de doctorat ”Curentul Mediteraneean în arhitectura românească interbelică” a apărut la Editura Vremea în 2023 și s-a bucurat de o înaltă apreciere în mediul academic și în rândul publicului larg.
Miercuri, 4 iunie, de la ora 18:30
Conferința VI: Arhiva de arhitectură: căminele interbelice
Complexul siderurgic ”Titan-Nădrag-Călan’’ – Fabrica Ferdinand, un proiect necunoscut al arhitectului Ion Giurgea
Acces gratuit în intervalul 18:20-18:30 pe meet.google.com/snq-suhf-sry
Parteneri: Arhivele Naționale ale României, Uniunea Arhitecților din România, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“- București
Proiect susținut de Ordinul Arhitecților din România, din timbrul de arhitectură
COMPLEXUL SIDERURGIC ‘’TITAN-NADRAG-CĂLAN’’ – FABRICA FERDINAND, UN PROIECT NECUNOSCUT AL ARHITECTULUI ION GIURGEA – PREZENTARE CONFERINȚĂ
Peisajul industrial din zona Hunedoarei are o istorie indelungată și fiecare perioadă a generat studii prețioase. Interesul ultimilor ani față de arhitectura industrială are ca scop nu doar dezvăluirea și cunoașterea unor detalii istorice, ci implică și ideea revitalizării-reconfigurării, reutilizării într-o viziune modernă a acestor parcuri industriale, în marea lor majoritate lăsate în paragină.
Istoricul arealului industrial Hunedoara, zonă denumită și sora Reșiței de către inginerul Romulus Vasile Ioan într-o lucrare de referință , A doua epistolă către hunedoreni. Eisenmarkt, Vajdahunyad, Hunedoara, Editura „Neutrino”, Reşiţa, 2007, 247 p., este bine cunoscut începând cu a doua jumătate a sec. al XVIII-lea. Se cunosc imagini, detalii și date tehnice cu prețiozitate ce includ și perioada bogată a României de după Unire, a ceea ce devenise Complexul Siderurgic Uzinele–Titan-Nădrag-Teliuc, aflate sub conducerea industriașului Max Auschnitt. De asemenea, istoricul postbelic al complexului siderurgic devenit Fabrica Victoria, este puternic ilustrat in imagini de arhivă și filme de propagandă din epoca comunistă.
O perioadă scurtă însă, între anii 1942-1944, când Complexul Siderurgic Uzinele Titan-Nădrag-Teliuc, denumit și Fabrica Ferdinand intră sub conducerea Mareșalului Antonescu, este mai puțin cunoscută și dezbătută. Ample proiecte au fost demarate în această perioadă, acestea fiind realizate de către arhitectul Ion Giurgea. De remarcat că în aceeași perioadă arhitectul Ion Giurgea avea simultan pe planșetă un alt proiect de anvergură, ansamblul memorial din Parcul Carol, denumit Cimitirul Eroilor Neamului. Având șansa descoperirii și scanării integrale a arhivei personale de peste 4000 planșe desenate a arhitectului Ion Giurgea, astăzi putem studia și dezvălui aspecte inedite ale acestei perioade delicate din istoria României.
Un volum imens de 204 planșe desenate, păstrate în 20 de suluri, devine cel mai mare proiect intocmit de către arhitectul Ion Giurgea, unul dintre cei mai importanți arhitecți interbelici, autor al unor lucrări remarcante realizate în perioada 1935-48. Dintre acestea enumerăm : vila Primului Ministru Tatarescu – București, sediul Soc. Culturale V.A.Urechia- Galați, amenajarea Sălii atelier a Ateneului Român, propunerea de amenajare a Pieței 8 Iunie, Blocul Soc. Leonida, Spitalul Parhon, etc.
Șansa ca arhiva să fie păstrată impecabil în sânul familiei moștenitoare în ‘palatul’ superb construit pentru propria reședință din str. Frumoasă 26A, face din arhiva personală a arhitectului Ion Giurgea, unul dintre cele mai importante surse de studiu, proiectul Fabricii Ferdinand fiind de departe cel mai bogat ilustrat.
Evoluția proiectului pe perioada 1942-1944, organizat în mai multe proiecte specifice, numerotate individual, dezvăluie un concept ce pornește de la o colonie muncitorească și ajunge la un adevărat oraș industrial, așa cum este reprezentat în circa 10 planuri de situație ce sunt datate pe perioada respectivă, marcând atât evoluția și dimensiunea complexului cât mai ales modul de gândire arhitectural, care este flagrant diferit de cel al evoluției postbelice. Se remarcă un mod frapant diferit de abordare a gândirii arhitectural-urbanistice în perioada denumită ‘camarila carlistă exploatatoare’ față de ceea ce vom cunoaște ulterior în vremea’democrației populare’.
Proiectul nu se rezumă doar la programele tehnice necesare : Atelier Locomotive, Laminor la rece, mărirea oțelăriei, atelier de șlefuit, cămine de ucenici și spații pentru cazarea muncitorilor, ci detaliază cu prețiozitate și funcțiuni precum Dispensar Teliuc si Călan, Cazinou Călan, Casa parohială, birouri și spații de recreere pentru personalul angajat.
Spațiile destinate personalului tehnic cu studii superioare sunt de o cu totul altă calitate și amploare. Inginerii au corpuri separate în apartamente de 3-4 camere cu o arhitectură cu influențe neoromânești. Directorul complexului are o vilă individuală, proiectată și ea separat. La fel și Casa Parohială este o vilă amplă, amplasată degajat. Funcționarii locuiesc în alt corp de o cu totul altă factură. Medicii din dispensar au un apartament generos cu intrare separată și birou de vizită.
Atenția deosebită față de detaliul de arhitectură, calitatea arhitecturii, întru totul altă abordare față de ce va veni după război, duc la concluzia existenței unui alt concept social-politic al acelor vremuri care ar trebui să ne schimbe radical modul de catalogare instaurat după 1945, reformulând întrebarea ‘totuși cât de exploatatoare a fost clasa exploatatoare ?’. (dr.Mădălin Ghigeanu)
Comentarii
Trimiteți un comentariu