Stavri Cunescu

 

STAVRI C. CUNESCU

de istoric dr. Mircea Pașca



 


Stavri C. Cunescu (1888-1977) a fost omul care a lucrat în Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale, din 1920 până în 1940/1941, și care a activat cu toată energia pentru promovarea și susținerea învățământului professional și muncitoresc și pregătirea ucenicilor. De la început a fost preocupat de soarta ucenicilor și a pregătirii lor, de pregătira muncitorilor. Sub toți miniștrii muncii a promovat constant politica, strategia înființării și susținerii instituțiilor de pregătire profesională și a căminelor pentru ucenici. Cu siguranță că această preocupare are la bază propriul său destin, el însuși a fost băiat de prăvălie, iar apoi a urmat cursurile unei școli de meserii. Scrierile și conferințele sale pe această temă ne fac să credem că el a fost cel care a coordonat și promovat înființarea și construirea căminelor de ucenici.

Stavri Cunescu s-a născut în Albania și a făcut parte din familia Cuneşca „o familie de aromâni din Albania: la mijlocul sec. XIX, în satul Boboştiţa, situat la 8 km. de Korcea, locuia într-o casă înconjurată de viţă de vie , familia Cuneşca (Constantin şi Polixenia), o familie de aromâni ortodocşi.(…) Constantin şi Polixenia au avut 5 copii, pe nume Mihail, Stavri, Vasile, Teodor, Marina şi Alexandrina, care au învăţat carte la Tirana, în limba greacă.

 Pe la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX, mulţi locuitori aromâni din aceste locuri au migrat, din motive economice, spre Grecia şi România. Printre ei, şi fraţii Mihail, Stavri, Vasile şi Teodor, care au ajuns la Bucureşti şi au încercat să se lanseze în afaceri. Mihail nu a reuşit şi s-a întors în Albania, dar Vasile şi Teodor au reuşit să se lanseze în afaceri ca negustori, iar Stavri a urmat studii superioare la Iaşi. Toţi aceşti fraţi Cuneşca, atunci când au ajuns în România, aveau cetăţenie turcă, dobândind ulterior, prin anii 1910, cetăţenia română, iar numele de familie s-a transformat, cu această ocazie, în Cunescu”[1].

„La început a fost un fel de băiat de prăvălie la băcănia unui frate mai mare stabilit deja la Bucureşti. Dornic să înveţe carte şi să-şi însuşească o profesie, Stavri C. Cunescu a urmat cursurile unei şcoli de meserii, după absolvirea căreia s-a înscris ca student la Institutul de Electrotehnică, unde a obţinut titlul de inginer”[2]. (….) Stavri C. Cunescu a activat până în 1941 în învăţământul superior, fiind conferenţiar de desen industrial la Institutul Politehnic din Bucureşti”[3]. „S-a căsătorit cu Aurelia Cunescu (1900-1987). … Aurelia Cunescu, având numele de fată Şerbănescu, a fost una dintre puţinele fete admise, în prima parte a secolului XX, la Institutul Politehnic din Bucureşti, unde a fost studenta lui Stavri C. Cunescu. După ce s-au căsătorit, Stavri C. Cunescu i-a cerut să renunţe la studii. A colaborat însă cu soţul ei la elaborarea mai multor lucrări”[4].

„Grigore Trancu-Iaşi, numit ministru al muncii în 1920, l-a apreciat şi l-a luat drept colaborator apropiat. Stavri C. Cunescu a fost apreciat şi de miniştrii care s-au perindat ulterior la conducerea Ministerului Muncii şi a exercitat, în consecinţă, timp de mai mulţi ani, funcţia de director general în acest minister”[5].

 


„În vara anului 1952, într-o noapte în care au fost arestate mii de persoane în ţară, Stavri C. Cunescu a fost ridicat de la locuinţa sa, dintr-o eroare a celor veniţi să-l aresteze pe fiul său, Constantin (Stavri) Cunescu (Dinu), ca fost membru al Partidului Social Democrat Titel Petrescu, aripa de tineret. Deşi eroarea determinată de inversările de prenume a ieşit la iveală, Stavri C. Cunescu a fost deţinut, timp de un an şi jumătate, la închisorile Ghencea şi Văcăreşti, cruţându-şi, astfel, fiul, pe Constantin (Dinu) Cunescu, de detenţia politică.

 În perioada activităţii pe care a desfăşurat-o la Ministerul Muncii, Stavri C. Cunescu a fost apropiat de profesorii Traian Gheorghiu, Stanciu Stoian şi Tudor Ionescu, de Lothar Rădăceanu, Marcu Barasch, Demostene Botez şi de academicianul Tudor Vianu, care au dat recomandări privind integritatea sa şi i-au susţinut cererile de reabilitare pe care le-a depus după ieşirea din închisoare, fapt ce l-a ajutat să primească integral pensia pentru perioada de detenţie”[6]. Stavri Cunescu a locuit într-o casă proiectată de arhitectul Ciulli, pe strada Emil Pangratti, nr. 12 / Strada Zambaccian, nr. 11. Casa a fost construită pentru cei trei fii (Vlad, Sergiu şi Dinu)[7]. Stavri Cunescu a murit în 1977 și a fost înhumat în cimitirul Belu[8].

 

Activitatea profesională

 Stavri Cunescu a absolvit „Institutul electro-technic de pe lângă Facultatea de Ştiinţi” în 1914[9]. În 1915, Cunescu este înscris în „Lista instalatorilor autorizați de Primăria Capitalei a executa instalații electrice în București.[10]. A publicat articole în domeniul electrotehnicii, a ținut conferințe și a activat și în cadru istituțional. În paralel cu funcția de la minster, Stavri Cunescu a fost și conferenţiar de desen industrial la Politehnica din București / Institutului Electro-tehnic. A fost pensionat în 1941, din postul de conferențiar de desen industrial de la Politehnica din București[11].

 

Cariera profesională a lui Stavri Cunescu și preocuparea sa pentru dezvoltarea învățământului muncitoresc, pentru ridicarea nivelului de trai și pregătire a ucenicilor și muncitorilor poate fi urmărită și în presa interbelică. Numeroase articole, din 1921 până în 1940, prezintă activitatea sa, discursuri ale sale, participări la evenimente legate de învățământul professional, de căminele pentru ucenici. Există numeroase articole în presă despre delegațiile sale, participări la evenimente, conferințe, controale, inaugurări, punerea pierei de temelie, anunțuri de licitații etc.

 

În Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale, „pe ziua de 1 Aprilie a.c. (1921) d. inginer Stavri Cunescu a fost numit în funcțiunea de director clasa l la direcțiunea generală a muncei, direcțiunea învățământului profesional și de continuare din ministerul muncii.”[12]. În 1929 a fost avansat la o clasă superioară[13]. 

În calitatea de director în minister a avut numeroase delegații în țară, controale, conferințe pe teme legate de învățământul profesional, pregătirea ucenicilor și a muncitorilor, încă din 1920. Sub controlul său se aflau școlile profesionale, școlile muncitorești și căminele de ucenici. Activitatea sa apare în numeroase anunțuri și articole din presa vremii[14].

Începutul învățământului muncitoresc și implicarea lui Stavri Cunescu sunt ilustrate în două articole din presa epocii.

În ziarul Viitorul, 3 septembrie 1921, anul 15, nr. 4041, Cunescu scria: „ … De aproape 10 ani, mă ocup cu chestiunile muncitorești și în special cu educația acestei importante pături sociale, lucru care m-a făcut să stabilesc legături de prietenie cu foarte mulți muncitori și conducători de-ai lor. Acest lucru mi-a atras în schimb dușmănia multora, cari nu au ezitat să insceneze numeroase și murdare cabale împotriva mea.

E de ajuns să vă spun că acum vreo trei luni mi s-a aruncat în spinare organizarea atentatului de la Senat.

Dacă toate acestea mă afectau cândva, azi mă lasă cu desăvârșire indiferent și nu fac decât să-mi întărească încăpățânarea cu care lucrez pentru ridicarea muncitorimei, cărei chestiuni i-am dat cei mai frumoși ani și căreia îi închin întreaga mea viață ca o datorie față de acei din mijlocul cărora m-am ridicat.”[15].

În ziarul Adevărul din 19 august 1923 a fost publicat un articol care prezintă începuturile învățământului profesional și implicarea lui Stavri Cunescu.„Învățământul industrial. Primele începuturi. Desvoltarea de astăzi. Muncitorii își susțin școlile. :(….)

„Un grup de tineri ingineri, profesori universitari şi institutori, strânşi în jurul d-lui inginer Stravi Cunescu profesor la Institutul electrotechnic de pe lângă Universitatea din Bucureşti, au înfiinţat primele cursuri metodice pentru ucenici şi lucrători, în Bucureşti, acum zece ani. (1913)

Fără nici un sprijin din partea statului, fără nicio încurajare de nicăieri, ei au dus lupta, alături de muncitori, contra întunericului, şi au reușit să facă lumină, căci de unde, la început (în anul 1918) erau numai în Bucureşti patru şcoli industriale, astăzi numărul lor a crescut în toată ţara la 106 fiind frecventate de peste 10.000 de elevi.[16]




  Un moment important în organizarea învățământului muncitoresc a fost în timpul regimului carlist, când a fost înființarea „Universităţii muncitoreşti din Capitală, - una din creaţiunile cele mai de seamă ale organizaţiei „Muncă şi Voe Bună”. Acestei forme de învățământ i s-a acordat în epocă o mare importanță[17].

În iulie și septembrie 1940 Stavri Cunescu, director general al muncii, a fost detașat în calitate de consIlier tehnic pe lângă cabinetul ministrului[18].

Din 1941 Stavri Cunescu nu mai apare ca angajat al Ministerului Muncii. Activitatea sa este legată de mediul privat unde apare fie în funcțiii de conducere, fie în consilii de administrație ale unor firme, companii, a Asociației Creștine A Tinerilor A.C.T. București, str. V. Alecsandri Nr. 6 [19], „România  Societate anonimă română pentru industrializarea lemnului”[20], „Metalemn" Societate anonimă română București[21], „Prima Fabrică de Sticlă cu Gaz Metan S. A. București[22].

Stavri C. Cunescu a scris mai multe articole pe tema învățământului profesional, a învățământului pentru ucenici și muncitori, despre căminele de ucenici, publicate în diverse ziare și reviste din perioada interbelică - scrieri – articole[23]

De asemenea a primit mai multe distincții și medalii: „Vulturul German”, în gradul de Mare Ofițer; „Sf. Sava”, în gradul de Comandor (iugoslav); „Leul Alb“, în gradul de Comandor (cehoslovac); „Legiunea de Onoare", în gradul de Ofițer.”[24] „Meritul cultural“, pentru străjerie cl. II [25] .


[1] Cornel Dumitrescu,  Interferenţe demografice, culturale, spirituale între aromâni şi albanezi – o abordare sociologică în revista Haemus, https://revistahaemus.blogspot.com/2008/06/bashksi-comunitate.html

[2] Tudor Prelipceanu, Constantin (Dinu) Cunescu unul dintre cei mai apreciaţi consilieri juridici din sistemul de comerţ exterior românesc, consilier temporar la al doilea Consiliu Legislativ, în Buletin de informare legislativă nr. 2 / 2011, p. 36,  http://www.clr.ro/download/buletine/buletin_informare_legislativa_2011/Buletin-nr.-2-2011.pdf

[3] Ibidem

[4] Ibidem

[5] Ibidem, p. 36, 

http://www.clr.ro/download/buletine/buletin_informare_legislativa_2011/Buletin-nr.-2-2011.pdf

[6] Ibidem, p. 36, 

http://www.clr.ro/download/buletine/buletin_informare_legislativa_2011/Buletin-nr.-2-2011.pdf

[7] Flacăra, nr. 32, p. 8

[8] România Liberă, 25 aprilie 1977

[9] Mişcarea, 19 octombrie 1914, anul 6, nr. 239, p.1

[10] Minerva, 14 decembrie 1915, anul 7, nr. 2512, p. 4

[11] Monitorul Oficial, Partea 1, 8 august 1941, anul 109, nr. 186

[12] Dimineaţa, 27 iulie 1921, anul 18, nr. 5344, p.2,

Dimineaţa,18  iunie 1922 , anul 19, nr. 5611, p. 2

[13] Monitorul Oficial, Partea 1, 9  august 1929, nr. 175, p. 6434

[14] Dimineaţa,13 august 1920, anul 17, nr. 5060

Infrățirea, 14 august 1920 , nr. 11

Viitorul, 30 mai 1920,  anul 14, nr. 3656, p. 4

Viitorul,  28  august 1921, anul 15, nr. 4036

[15] Viitorul, 3 septembrie 1921,  anul 15, nr. 4041

[16] Adevărul, 19 august 1923, anul 36, nr. 12136, p. 3

[17] Solemnitatea inaugurării cursurilor Universităţii Muncitoreşti din capitală”

România , Bucureşti , 29 noiembrie 1939, anul 2, nr. 540, p. 6

[18] Monitorul Oficial, Partea 1,  1 august 1940, anul 108, nr. 176; Monitorul Oficial, Partea 1, 10 septembrie 1940, anul 108, nr. 210; Monitorul Oficial, Partea 1, 10 septembrie 1940, anul 108, nr. 210

[19] Monitorul Oficial, Partea 2, 4 noiembrie 1941, anul 109, nr. 262

[20] Monitorul Oficial, Partea 2, 16 decembrie 1941, anul 109,  nr. 298

[21] Monitorul Oficial, Partea 2, 4 martie 1942,  nr. 54, p. 1431

[22] Monitorul Oficial, Partea 2, 27 februarie 1945, anul 113, nr. 47, p. 1109

[24] Monitorul Oficial, Partea 1, 16  mai 1940, anul 108, nr. 112, p. 2318; Monitorul Oficial, Partea 1, 30 mai 1940, anul 108, nr. 124, p. 2501

[25] Monitorul Oficial, Partea 1, 29 martie 1940, anul 108, nr. 76, p. 1404-1405

Comentarii

Trimiteți un comentariu