Cămine de ucenici din Ardeal

 

CĂMINE DE UCENICI DIN ARDEAL 

Articol de istoric dr. Mircea Pașca 

             Căminele de ucenici din Transilvania, Crișana, Banat se încadrează în politica generală, națională, de construire de cămine pentru ucenici, dar, în plus, după Unire, statul și ministerul muncii au avut o atitudine și o strategie națională aparte pentru „provinciile alipite” la vechiul Regat.  Aceasta reiese din toate discursurile și declarațiile oficiale, din articolele de presă.Câteva  exemple sunt ilustrative pentru discursul național.

 În 1932, apărea articolul „Importanța căminelor de ucenici din punct de vedere economic şi național”^[1]

„Avântul meu luat de industrie după războiu, aduce cu sine o mare criză de ucenici. Această criză era mai pronunțată la noi în Ardeal și Banat, datorită industriei mai puternice de care dispunea, această regiune. Aci însă această problemă prezintă două aspecte: unul economic și altul național.

Deși la preluarea imperiului se găseau în Ardeal câteva instituții de acest fel, totuși ele nu corespundeau scopului nostru, căci având caracter comunal sau particular nu puteau fi satisfăcute și nici puse sub o conducere națională.

Elementul românesc nu mai putea fi lăsat și pe mai departe la aceste cămine, a căror scop principal era de a-i maghiariza. Această lacună a fost observată încă de la început de către conducătorii Consiliului Dirigent cari au și făcut unele încercări de a crea astfel de instituțiuni, acordând orașelor mai mari ca: Cluj, Tg. Mureș, Arad, Timișoara și altele, ajutoare de stat de câte 500.000 coroane. (…)

După înființarea ministerului muncii situația se schimbă; problema înființării căminelor de ucenici a fost de la început pe larg studiată, punându-se în discuție încă în anul 1921 la primul congres al învățământului muncitoresc, luând ființă în același an „Asociația pentru ocrotirea ucenicilor industriali“, din inițiativa căreia s-a înființat cel dintâi cămin în București.(…) (Vasile Ibășteanu).”

În articolul „Reorganizarea şcolilor și căminelor de ucenici din Ardeal”^[2], publicat în ziarul „Viitorul” din 18 martie 1937, sunt prezentate căminele de ucenici construite după 1920 și cele pe care și le propune ministerul să le ridice. O importantă componentă a politicii edificării acestor cămine de ucenici era cea națională, de importanță strategică pentru România interbelică, ce îngloba teritorii alipite, locuite de diverse naţionalități și unde românii erau lipsiți de educație și pregătire profesională adecvată și puțin prezenți în rândul muncitorilor și meseriașilor în orașe.

„(…) Pentru regiunea Ardeal, „Fondul pregătirei profesionale“ pentru construcţii, amenajări, întreţinere da cămine, a reclamat, din 1933 şi până azi, suma de lei 58 milioane. Privitor la modul cum ministerul muncii s-a ocupat în special de ucenicii din regiunile alipite, - întrucât era în adevăr nevoie ca să se românizeze complect meşteşugul care era în mâna minoritarilor, - d. ministru Nistor a dispus şi direcţiunea generală a muncii ne-a pus la dispoziţie situaţia fondurilor distribuite în vederea alimentării şcolilor şi căminelor. (…)

Rezultatele, dincolo de aşteptările d-lui ministru I. Nistor, au întărit şi mai mult ideia că numai prin formarea unei puternice clase meşteşugăreşti ieşită din rândul ucenicilor, se poate stăvili intrarea în ţară a meşterilor străini. (…)

Ceea ce am înfăţişat mai sus, este numai o latură a problemei pregătirei mânei de lucru indigenă. (…)” 

În 1938, în articolul „Ministerul muncii va înființa zece noui cămine de ucenici”^[3] se prezenta declarația ministrului: „D. ministru Mihail Ralea aluat hotărîrea de a înființa zece noui cămine de ucenici la Reșița, Satu Mare, Cluj, Brașov, Baia Mare, Sibiu, Iași, Craiova, Galați și Brăila”. 

În 1939 se anunța: „Pe întreaga zonă de frontieră de la Timişoara spre Sătmar se ridică cetăţii puternice pentru pregătirea ostașilor muncii. E o zonă în care era nevoe de această stimulare a muncii româneşti. Alături de fortificaţii un spirit nouă, de creaţie s-a inaugurat. Şi e nevoie de muncitorii pregătiţi.S-au construit cămine de ucenici la Timişora şi la Arad. La Oradea este sub acoperiş. Şi va fi unul din palatele impozante ale acestui oraş”^[4]. 

În Buletinul Muncii, din 1 august 1940^[5] sunt prezentate statisticile căminelor de ucenici şi ucenicilor, în 1939. Au fost adăpostiţi în căminele Ministerului Muncii, în cursul anului, 3.825 ucenici şi elevi. În ordine descrescândă, după situaţia de la 31 decemvrie 1939, erau: În căminul din: Timişoara, 243 ucenici;  Hunedoara,  237 ucenici;  Braşov „Regele Ferdinand“ 171 ucenici;Oradea 150 ucenici ;Tg.-Mureş 146 ucenici;  Cluj 145   ;Arad 98 ucenici; Bistriţa 92   ; Turda 88; Satul-Mare 84 ucenici; Dej 80 ucenici; Sibiu 60 ucenici;   Petroşani  53 ucenici; Reghin 53; Reşiţa 50 ucenici; Alba-Iulia, 45 ucenici; Braşov (str. Pe Tocile), 39 ucenici;   Zalău, 30 ucenici^[6]. (Notă: căminele din localităţile subliniate erau construcţii noi existente, în funcţiune în 1939)

În Ardeal putem distinge trei categorii, trei generații de cămine de ucenici: 

Căminele de ucenici începute de autorități locale, asociații de meseriași, dar nefinalizata , preluate de ministerul muncii, proiectate într-un stil specific dinainte de 1914 în Transilvania, dar finalizate de ministerul muncii și decorate cu elemente de arhitectură național românească

Căminele de ucenici construite de minister în cadrul propriului program de edificare. Ele sunt ridicate în aceeași manieră și conform aceleiași tipologii funcționale ca și cele din restul țării, arhitectura lor este cea național- românească.

A treia generație de cămine, construite în programul de edificare a ministerului sunt cămine moderne, cu o arhitectură modernistă, eventual cu discrete elemente decorative românești. Ele constituie cristalizarea matură a programului de arhitectură a căminelor de ucenici Sunt clădiri de mari dimensiuni, care grupează mai multe funcțiuni: cea de cămin pentru ucenici cu dormitoare, infirmerie, săli de curs, bibliotecă, sală de mese, baie. Cantina, baia și sala de mese erau deschise și altor ucenici din afara căminului și muncitorilor. Pe lângă această funcțiune în clădire erau proiecte să funcționeze și inspectoratul muncii și institutul de orientare profesională. 

Lista căminelor de ucenici construite și întreținute de Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, în perioada interbelică, în Ardeal

 

	Localitate	Ani de construcție	Arhitect
1.	Cluj	1922-1925/ 1929	?
2.	Târgu Mureş	1925-1935	Maetz Ervin și Petre H. Ionescu
3.	Alba Iulia	1928-1931	Arh Taşcu Ciulli
4.	Braşov	1928-1934	arh Dimitrie T. Dobrescu
5.	Hunedoara	1934-1938	arh Dimitrie T. Dobrescu
6.	Dej	1934/35?-1937	Petre H. Ionescu
7.	Timișoara	1934-1937	Arh Taşcu Ciulli
8.	Arad	1937-1940	Arh Taşcu Ciulli
9.	Oradea	1938-1939-1949	Petre H. Ionescu
10.	Sibiu	1937-punerea pietrei de temelie nerealizat	Arh Taşcu Ciulli + P H Ionescu

 
[1]Patria, 21 decembrie 1932, anul 14, nr. 263, p. 2

[2]Viitorul, 18 martie 1937, nr. 8755, anul 29 , p. 3

[3]Tempo, București, 31 decembrie 1938, anul 6, nr. 1682, p. 3

https://adt.arcanum.com/ro/view/TempoBukarest_1938-12/?query=caminE+de+ucenici+&pg=100&layout=s

[4] „Căminele de ucenici în construcţie, Universul, 25 noiembrie 1939, anul 56, nr. 324, p. 10

[5]Buletinul Muncii, 1 august 1940, Anul XX, vol III, nr. 1-3,

https://adt.arcanum.com/ro/view/BuletinulMuncii_1940/?query=buletinul+muncii&pg=538&layout=s

[6]Ibidem, p. 70